Monica Babuc, aleasă preşedinte interimar al PDM: Suntem un partid de centru-stânga de sorginte social-democrată europeană şi avem şansa să jucăm un rol important în politica moldovenească

Monica Babuc a fost aleasă astăzi în funcţia de preşedinte interimar al Partidului Democrat din Moldova. Decizia a fost luată sâmbătă, 30 octombrie, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al formaţiunii.
Monica Babuc a mulţumit colegilor pentru încrederea acordată şi a menţionat că Partidului Democrat îi revine un rol important în viaţa politică din Republica Moldova. „Faptul Partidul Democrat are o istorie bogată şi are oameni competenţi, înseamnă că noi avem şansa să jucăm un rol important în politica moldovenească. Putem face acest lucru:
- Definindu-ne locul de centru-stânga de sorginte social-democrată europeană, care să rezolve problemele sociale ale oamenilor,
- Creând parteneriate foarte importante cu partide din aceiaşi familie politică din regiune.
PDM poate ocupa locul cel mai onorabil de centru stânga de reprezentanţă a unei social-democraţii europene veritabile în această ţară ”, a declarat dna Babuc.
Lidera democraţilor a menţionat că PDM are oameni competenţi, profesionişti şi responsabili şi o structură puternică în teritoriu, care trebuie menţinută şi dezvoltată.
Monica Babuc a fost Ministru al Culturii (2013-2017), Ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării (2017-2019), Vicepreşedinte al Parlamentului (2019-2020), deputată şi vicepreşedinte al PDM.
Totodată, Consiliul Politic Naţional a decis să completeze componenţa Biroului Executiv al formaţiunii cu 3 membri noi din zonele de Nord, Centru şi Sud ale ţării: respectiv Ghenadie Muntean, (Nord), Ion Sula, (Centru) şi Nicolae Priţcan, (Sud).
