Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

11 June 2021

Iniţiativă a deputatului Radu Rebeja: Sportivii de performanţă să poată participa la programul „Prima Casă”

Iniţiativă a deputatului Radu Rebeja: Sportivii de performanţă să poată participa la programul „Prima Casă”

Deputatul Radu Rebeja a înregistrat o iniţiativă legislativă privind efectuarea unor modificări la Legea cu privire la cultura fizica şi sport. Prin aprobarea acestei iniţiative se va crea cadrul legal care va permite sportivilor de performanţă să participe la programul guvernamental „Prima Casă” şi să beneficieze de compensaţie din bugetul de stat în mărime de 50% din suma creditului ipotecar. Termenul de rambursare va fi până la 25 de ani.

„Sper ca aceasta iniţiativa va fi examinată şi susţinută de următorul legislativ. Sportul şi sportivii, îndeosebi de performanţă, care ne reprezintă cu succes pe arena internaţională merită susţinere sporită din partea statului”, menţionează Radu Rebeja.