Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

09 August 2021

Alexandru Jizdan, despre reţinerea vicepreşedintelui PDM, Alexandru Pînzari

Alexandru Jizdan, despre reţinerea vicepreşedintelui PDM, Alexandru Pînzari

Specificul cazului pentru care Alexandru Pînzari a fost arestat, permite unor televiziuni şi unor formatori de opinie, în ghilimele, să manipuleze la greu opinia publică.

Întâi de toate, toată informaţia care a fost făcută publică este secret de stat. Despre aceste lucruri nu se vorbeşte în public şi asta o cunosc toţi cei care înţeleg ce înseamnă activitate operativă.

Direcţiile operative din cadrul MAI au mai multe surse operative, numărul cărora nu-l pot spune deoarece este secret de stat, dar toţi agenţii, rezidenţii, ofiţerii deplin conspiraţi, sunt racolaţi şi atraşi la colaborare conform uneia şi aceleaşi proceduri. Aşa a fost şi în cazul lui A. Pinzari. Despre identitatea sursei cunoaşte doar persoana care l-a racolat. Şeful care semnează contractul, nu ştie care-i identitatea reală, cunoaşte doar pseudonimul şi asta este un lucru obişnuit pentru lucrătorii operativi.

Alexandru Pînzari a fost reţinut, apoi arestat pentru că a semnat un document, unde era scris că poliţia angajează un oarecare Ion Pădure pentru activitate secretă. Pe parcursul a 3 ani cât a fost şeful IGP, Alexandru Pînzari a semnat contracte pentru Vasile Roată, Dumitru Catălmult, Nicolae Nasgros, ş.a.

Dacă e să încercăm a înţelege logica acestui dosar, atunci arestări ar trebui să fie pentru toate aceste cazuri, dar aici există o mică nuanţă, ei nu sunt finii lui Plahotniuc.

Este o abatere enormă şi neatentă de la legislaţia care reglementează activitatea operativă, în special cea ce ţine de atragerea la colaborarea confidenţială, deoarece acest precedent, va crea mari dificultăţi în viitor.

Cine a activat în serviciile operative şi a lucrat cu agentura, înţelege că acest proces nu seamănă deloc cu funcţionarea unei linii de producere a obiectelor de uz casnic. Obţinerea informaţiei operative este o activitate complexă şi este cu neputinţă să prezici numărul şi calitatea informaţiei pe care o va furniza agentul. Ceea ce cunosc toţi lucrătorii operativi este că divulgarea identităţii sursei este o o greşeală fatală care poate aduce consecinţe drastice. Deaceea atunci când este de ales între rezultate şi securitatea agentului, desigur că primordial este securitatea lui.

Personal am avut surse care uneori perioade îndelungate nu furnizau nimic, iar acest lucru era analizat şi înţeles atât de către mine, cât şi de superiorii mei.

În cazul când se constată că sursa nu mai prezintă interes pentru sistem, ea pur şi simplu este exclusă din reţea, prin aceleaşi reguli de confidenţialitate.

Întrebarea retorică către toţi veteranii şi actualii angajaţi ai serviciilor operative: toate sursele D-voastră prezintă informaţii veridice sistematic? În cazul când sursa nu prezintă informaţii, mergeţi la procuratură şi-l atrageţi la răspundere penală? Faceţi publică identitatea lui? Desigur că nu. Acest lucru este tabu pentru noi.

Am auzit mai mulţi analişti în ghilimele care s-au dat cu părerea despre acest caz, dar nu am auzit să se expună nici un profesionist din domeniu. Iată azi e cazul să vă explic.

Cu cât mai odioasă este persoana atrasă la colaborare, cu atât mai reuşită se consideră racolarea. Nu se racolează oameni care duc un mod simplu de viaţă şi nu comunică cu contingentul special. Se atrag la colaborare narcomani, persoane cu antecedente penale, persoane care sunt în contact cu mediul criminogen sau sunt acolo unde statul are interes.

Pentru mine este dureros să văd ce se întâmplă. Am discutat cu mai mulţi angajaţi care astăzi gestionează acest domeniu şi am auzit îngrijorări.

Chiar dacă toţi am cunoscut despre acest dosar cu mult înainte de arestări, nimeni nu a fugit, nu a încercat să influenţeze procurorul, nu a încercat să distrugă probe. Vorbim despre un caz consumat în 2017. Au trecut 4 ani. Arestările au început cu o săptămână înainte de alegeri, iar spaţiul public a fost umplut cu informaţii de denigrare a celor arestaţi, cât şi a mea personală cu mult înainte.

Vor răspunde oare pentru minciunile spuse public Slusari, Moţpan şi Grigorciuc?

Şi de ce anume ei? De ce se insistă că eu sunt asociat în compania Tirex? Doar acest lucru este uşor de verificat. Este un exemplu clasic de manipulare şi diabolizare a unei persoane. Cum a funcţionat?

Jizdan este prieten cu Pînzari.

Feciorul lui Pînzari este cu acţiuni la o firmă ce are afaceri cu Tirex.

De aici au concluzionat că şi Jizdan are acţiuni la Tirex.

Fiind oameni inteligenţi, vă daţi seama ce prostii sunt astea şi cât de lipsită de credibilitate este sursa acestor minciuni.

Declar public, cu maximă responsabilitate: nu am avut şi nici nu am nimic cu Tirex. Este o minciună menită să facă din mine şi A. Pînzari persoane diabolice, iar acest lucru îl face un grup de oameni plătiţi cu informaţie care vine din aceeaşi sursă.

Istoria arată că într-o zi toate devin evidente şi clare. Aşa va fi şi aici. Toţi cei care încearcă să creeze o stare de presiune publică şi inventează fake news, vor recunoaşte altădată că au fost plătiţi s-o facă.

Şi în încheiere.

Fiind ministru de interne, am fost informat printr-o scrisoare de catre Delegaţia Uniunii Europene, iar apoi în cadrul unei întrevederi personale cu Peter Michalko despre faptul că în Republica Moldova prea uşor se recurge la arestări. Am luat act de această observaţie şi încercam ca arestul, totuşi să rămână o măsură extremă.

Azi e foarte greu de arestat persoane care au săvârşit furturi, jafuri, răpiri de automobile. Nu sunt în detenţie cei care au prejudiciat bugetul statului, care au furat miliardul, au fost eliberaţi înainte de termen mulţi din cei care trebuiau să-şi ispăşească tot termenul.

Dosare peste dosare, cu toate probele stau ani la rând neatinse, iar aici au găsit pe Pînzari şi Jizdan ca să demonstreze munca asiduă?

Se plimbă prin Europa nestingherit cei care ar trebui arestaţi, În schimb l-au reţinut pe A. Pînzari, care de la 14 ani poartă uniformă militară, a fost la război, a dat jurământul Republicii Moldova, a luptat cu criminalitatea în anii '90 şi a jertvit mult în viaţa personală.

Ce pericol pentru societate prezintă Alexandru Pînzari, care prin definiţie este un luptător pentru securitatea statului?

Reiterez poziţia Partidului Democrat, prin care garantăm că Alexandru Pînzari, fiind în libertate nu se va eschiva de la procesul de anchetă. Această garanţie a funcţionat în cazul a doi deputati din partidul "sor", dar nu şi în cazul unui militar. Concluziile vin de la sine.

Toate trec. Va trece şi asta. Doar că într-o zi vor veni răspunsurile la întrebările pe care ni le punem noi, cei care sintem angajaţi ai serviciilor operative şi în baza acestor răspunsuri, vom veni şi cu concluzii.

Îndemnăm societatea să nu se lase manipulată de cei care fac jocuri murdare. Vina lor întotdeauna s-a demonstrat, mai devreme sau mai târziu. Şi banii nu îi vor mai ajuta. Pentru că există ceva mai mult decât asta - onoarea, demnitatea şi cuvântul de ofiţer.