Демократическая партия Молдовы

Пресс-релиз

09 Августа 2019

PDM cere anularea unei ordonanţe ilegale a procurorului general, Dumitru Robu. În caz contrar, o va ataca în judecată

PDM cere anularea unei ordonanţe ilegale a procurorului general, Dumitru Robu. În caz contrar, o va ataca în judecată
Un grup de deputaţi PDM, foşti membri ai Guvernului Republicii Moldova, i-au cerut astăzi, 9 august, procurorului general interimar, Dumitru Robu, să-şi anuleze ordonanţa din 5 august prin care a dispus ilegal pornirea unui dosar penal în privinţa unor pretinse fapte de uzurpare a puterii de stat. În caz contrar, ordonanţa va fi atacată în instanţa de judecată chiar la începutul săptămânii viitoare.

În plângerea semnată de Pavel Filip, în calitate de fost prim-ministru, Alexandru Jizdan, fost ministru al Internelor, Monica Babuc, fost ministru al Educaţiei şi Culturii, Nicolae Ciubuc, fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Teritoriului, se explică solicitarea adresată lui Dumitru Robu prin faptul că în comunicatul Procuraturii Generale sunt vizaţi reprezentanţii “fostei governări”. De asemenea, sunt invocate un şir de motive de fapt şi de drept de ce ordonanţa lui Robu este ilegală şi trebuie anulată.

Ca şi temei de drept al ilegalităţii deciziei de pornire a dosarului penal este şi faptul că Dumitru Robu putea să anuleze ordonanţa predecesorului procuror general, Igor Popa, care a refuzat iniţiarea dosarului penal în lipsa elementelor de infracţiune, doar în baza unei hotărâri a instanţei de judecată, lucru care nu a existat.

Subliniem că PDM tratează acest dosar penal ca unul exclusiv politic, intentat la indicaţia politicienilor de la guvernare cu scopul de a se răzbuna pe opoziţia democrată. Este de remarcat şi faptul că aceşti politicieni din alianţa PSRM-ACUM nici nu se sfiesc să dea deschis indicaţii procurorilor şi să anticipeze anumite procese, care sunt în competenţa exclusivă a procuraturii generale.

PDM a făcut apel la misiunile diplomatice acreditate la Chişinău şi la reprezentanţii comunităţii internaţionale cu solicitarea de a interveni să-i readucă pe guvernanţi în câmpul constituţional. 9 august, 2019