Partidul Democrat din Moldova

Interviuri

19 Septembrie 2016

MARIAN LUPU: EU CANDIDEZ NU ÎMPOTRIVA CUIVA, EU CANDIDEZ PENTRU MOLDOVA

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu a vorbit despre cum a reuşit să adune în timp record cele 29 mii de semnături, pe cine vede principal concurent în aceste alegeri, cu cine ar dori să lupte în turul doi, dacă va ajunge la acest nivel, pe cît de importantă i se pare funcţia de Preşedinte, dar şi care ar fi primele acţiuni dacă ajunge în funcţia de Preşedinte al RM.

T.: Dle Lupu, în buletinele de vot veţi figura cu numărul 1. Ce semnificaţie are aceasta pentru Dvs.? Credeţi că vă poate ajuta din punct de vedere al rezultatului în alegeri?

M.L.: Locul în buletinul de vot nu are o influenţă asupra rezultatului votului. Dacă eşti pe prima, pe a cincea sau pe a şaptea poziţie, e totuna atunci când cetăţenii merg la vot.

Locul 1 în buletin semnifică însă ceva important: anume că acel candidat a reuşit, cu sprijinul grupul de iniţiativă şi al partidului, să strângă în termenul cel mai scurt numărul de semnături necesare. Este o dovadă a forţei partidului, iar în cazul nostru e o dovadă că PDM este cel mai bine organizat partid din Moldova.

T.: În adresa Dvs. au răsunat mai multe critici, după ce aţi reuşit să colectaţi în timp record circa 29 de mii de semnături în susţinerea candidaturii Dvs. la funcţia de Preşedinte. Cum, totuşi, aţi reuşit acest lucru?

M.L.: Am reuşit asta printr-o organizare timpurie şi foarte bună. Am făcut instruiri cu organizaţiile noastre raionale în cursul lunii august; de aceea toţi au ştiut ce norme de semnături au pe localităţi, şi-au revizuit dosarele cu membrii şi simpatizanţii noştri şi au ştiut exact unde trebuie să meargă. Suntem un partid bine dezvoltat în teritoriu, iar asta s-a văzut.

Vă amintesc, de asemenea, că pe 2 septembrie, chiar când am dat startul strângerii de semnături, eu am fost în teritoriu – în Moleşti, r. Ialoveni, dar şi în alte localităţi din ţară. Am văzut personal că organizaţiile locale erau bine pregătite. Strângerea rapidă a semnăturilor e un motiv de mândrie pentru democraţi şi eu nu am de gând să-mi cer scuze pentru că PDM s-a mobilizat foarte bine. S-a lucrat rapid şi corect.

Iar criticilor noştri le spun un singur lucru: vulpea când n-ajunge la struguri zice că sunt acri. Şi dacă ei n-au putut, nu înseamnă că nici alţii nu pot.

T.: Judecînd după modul în care a început perioada electorală, vă aşteaptă o bătălie grea pentru funcţia de Preşedinte. Pe cine vedeţi principal concurent în aceste alegeri?

M.L.: Eu personal nu candidez împotriva cuiva, eu candidez pentru Moldova. Anume asta consider că este pentru mine şi pentru PDM opţiunea câştigătoare: să venim cu o ofertă pozitivă, să arătăm ce vrem să facem. Lumea s-a săturat de cei care strigă JOS, de cei care vor haos şi scandal, de cei care vor să fie preşedinţi din ambiţii personale sau care vin la putere cu gânduri de răzbunare. Nu, oamenii nu vor aşa ceva. Ei vor un Preşedinte care să se gândească la Moldova, un Preşedinte care va arăta un drum mai bun pentru Moldova.

De aceea, adversarii noştri în alegeri sunt adversarii Moldovei, adică cei care împing ţara spre instabilitate şi scandal şi cei care vor să întoarcă Moldova din drumul ei european.

T.: Pe ce electorat veţi miza, pentru că unii spun că aveţi viziuni de centru-stînga, alţii – de centru-dreapta?

M.L.: Alegerile prezidenţiale sunt deosebite şi trec dincolo de împărţirile gen stânga-dreapta. E o competiţie între persoane, iar oamenii se orientează diferit decât la alegerile parlamentare, când se votează partide.

Noi ne orientăm spre două zone. Pe de o parte vrem atragerea electoratului care îşi doreşte stabilitate cu rezultate. Aceşti oameni vor linişte în ţară, dar în acelaşi timp vor ca această linişte să producă ceva: noi locuri de muncă, salarii mai mari, drumuri mai bune, o administraţie mai eficientă, mai puţină corupţie. Împreună cu Guvernul şi cu Parlamentul, eu pot da această garanţie, anume că vom avea stabilitate plus rezultate.

Pe de altă parte, dorim foarte mult atragerea electoratului pro-european. Iar mesajul nostru către aceşti alegători este simplu: noi suntem pro-europeni prin fapte. Eu sunt Preşedintele PDM, care e principalul partid de guvernare şi a luat măsuri clare de apropiere de UE – de exemplu noua lege a procuraturii, accelerarea implementării Acordului de Asociere cu UE, întărirea puterilor Băncii Naţionale a Moldovei, măsurile pro-business legate de reducerea numărului de acte permisive, intensificarea consultării cu societatea civilă. Noi am asigurat susţinerea politică pentru aceste măsuri şi o vom asigura în continuare.

T.: Se aud voci care spun că aveţi şanse reale de a ajunge în turul doi. Cu cine aţi dori să luptaţi în turul doi, dacă veţi ajunge la acest nivel?

M.L.: Eu şi colegii mei am pornit în această bătălie cu gândul la victorie. Înţelegem foarte bine că e o bătălie grea, dar asta ne mobilizează şi mai mult. E limpede că va fi un tur doi, fiindcă sunt destui candidaţi, iar electoratul este fragmentat.

Îmi doresc ca în turul 2 să pot ajunge cu un candidat faţă de care contrastul e foarte clar. În calitate de candidat pro-european, cred că pot învinge în turul doi un candidat anti-european. Iar în calitate de candidat al stabilităţii şi dezvoltării, cred, de asemenea, pot învinge în turul doi un candidat al instabilităţii şi al anarhiei. Pot da şi nume, dacă doriţi: Igor Dodon şi Andrei Năstase.

T.: Dacă nu ajungeţi în turul doi, pe cine va susţine PD?

M.L.: Aşa cum v-am spus, efortul nostru este îndreptat spre câştigarea alegerilor. Este o miză mare pentru Moldova şi cred că sunt şanse foarte bune pentru mine şi echipa PDM. Suntem concentraţi deci pe această variantă şi nu pe altele.

De aceea pregătim din timp efortul nostru pentru a lărgi bazinul electoral în vederea turului 2, mizând, aşa cum am spus, pe cetăţenii care-şi doresc stabilitate cu rezultate şi pe cei care susţin vectorul european al Moldovei.

T.: Aţi putea face portretul robot al Preşedintelui de care are nevoie Republica Moldova?

M.L.: Ţara noastră are nevoie de un Preşedinte pro-Moldova şi pro-Europa, de un om cu experienţă în treburile statului, de un pacificator şi un unificator, de om care să folosească toate pârghiile funcţiei ca să mişte lucrurile înainte.

Moldova are nevoie deci de un om pentru care patriotismul este important şi care vede foarte clar că viitorul ţării e în Europa. Trebuie de asemenea ca viitorul Preşedinte să fi deţinut funcţii de răspundere o perioadă bună de timp – şi funcţii politice, dar mai ales funcţii în administraţia centrală. E nevoie în acelaşi timp de un om care cunoaşte relaţiile externe – şi din practică, dar şi din cărţile de specialitate. Moldova nu-şi permite un Preşedinte nepregătit şi nesigur, care să se şcolească la locul de muncă.

Moldova are nevoie de un Preşedinte care să poată sta la masă cu liderii altor state, un Preşedinte cu care moldovenii să se mândrească pentru că are alură de şef de stat. Moldova nu-şi permite un scandalagiu, care să deruteze şi cetăţenii, şi partenerii externi. Nu în ultimul rând, e nevoie de un Preşedinte care să înţeleagă bine mecanismele economice, ca să fie un partener credibil de dialog şi să aducă plus-valoare în relaţia cu Primul ministru şi cu majoritatea parlamentară. El trebuie să fie respectat şi ascultat de aceştia, să nu fie în conflict cu ei, creând noi crize politice.

Cel mai mult însă Moldova are nevoie de un Preşedinte care să se zbată pentru ţară, căruia să-i pese de fiecare problemă şi să caute zilnic soluţii de rezolvare. Dar să ştie pe ce butoane să apese şi acestea să funcţioneze.

T.: Totuşi, pe cît de importantă vi se pare funcţia de Preşedinte, pentru că unii zic că e mai mult formală şi că şeful statului, la modul practic, nu are pîrghii pentru a influenţa situaţia reală din ţară?

M.L.: Nu sunt de acord cu afirmaţia că funcţia de Preşedinte e formală. Nicio funcţie în care eşti desemnat de popor nu e formală, ci plină de răspundere şi autoritate. Preşedintele Republicii Moldova are drept de iniţiativă legislativă, la fel ca şi Guvernul şi Parlamentul. El are, de asemenea, dreptul să convoace Parlamentul în sesiune specială sau extraordinară. El are dreptul să dea mesaje publice în faţa Parlamentului pe principalele probleme naţionale. Mai ales însă, Preşedintele Moldovei are atribuţii extinse de politică externă şi în materie de apărare naţională, două domenii foarte importante pentru orice ţară şi vitale pentru ţara noastră.

Iar acum, pe lângă atribuţiile constituţionale şi prestigiul funcţiei, Preşedintele va avea în spate şi voturile cetăţenilor. El va avea puterea dată direct de popor, ceea ce e foarte important.

Eu cred că atribuţiile Preşedintelui şi cuvântul Preşedintelui trebuie folosite la maximum pentru binele ţării. Dacă moldovenii mă vor alege, eu voi fi un Preşedinte implicat, un Preşedinte care se va strădui zi de zi pentru Moldova.

T.: Care ar fi primele Dvs. acţiuni, dacă aţi ajunge în funcţia de Preşedinte al RM?

M.L.: Voi face de urgenţă o analiză amănunţită a dosarelor importante ale ţării, atât pe politica internă, cât şi pe politica externă. Mă refer la starea generală a finanţelor publice, la situaţia economică a ţării şi nivelul de trai al cetăţenilor, dar şi la tratatele şi acordurile externe în care Moldova este parte – în primul rând Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Îi asigur pe moldoveni că voi fi de la bun început un Preşedinte implicat, care-şi va folosi la maxim atribuţiile funcţiei şi puterea dată de voturile cetăţenilor.

T.: Admiteţi ideea alegerilor parlamentare anticipate, în cazul în care în funcţia de şef al statului ar ajunge reprezentantul unui partid de opoziţie?

M.L.: Categoric nu. Preşedintele poate să facă multe lucruri, dar nu poate spune Parlamentului să demită Guvernul şi apoi să se autodizolve. Singurele alegeri pe care trebuie să le avem în următorii doi ani sunt alegerile prezidenţiale. Alegerile parlamentare trebuie să fie la termen, la sfârşit de 2018. Şi mai spun ceva: un Preşedinte care ar veni de la bun început cu gând de anticipate şi de instabilitate, ar pierde foarte repede sprijinul cetăţenilor.

Eu sunt sigur că, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale, acest Guvern va rămâne în funcţie până la final de mandat.

Andriana Cheptine

Sursa: tribuna.md