Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

09 Octombrie 2018

Vlad Plahotniuc: Fiecare locuinţă din ţară, în care există butelii de gaze, va fi dotată obligatoriu cu detectoare

Vlad Plahotniuc: Fiecare locuinţă din ţară, în care există butelii de gaze, va fi dotată obligatoriu cu detectoare

Fiecare locuinţă din ţară, în care există butelii de gaze, va fi dotată obligatoriu cu detectoare, care să semnaleze imediat eventualele scurgeri şi să ajute ca echipele de intervenţie să fie alertate în timp util. Această măsură va fi implementată de către Guvern pentru a preveni, iar pe viitor să nu se mai întâmple tragedii precum cea de sâmbătă seara, dintr-un bloc de locuinţe din sectorul Râşcani al Capitalei.

Subiectul a fost discutat în şedinţa săptămânală a Partidului Democrat din Moldova, iar  această măsură se înscrie în setul de acţiuni pe care le va întreprinde Executivul în legătură cu acest caz. Guvernul urmează să asigure distribuirea gratuită a acestor detectoare.

”Oamenii astăzi sunt panicaţi, se tem deja de vecinii care au butelie cu gaz în locuinţă, iar noi trebuie să venim cu o soluţie, să-i ajutăm să se simtă în siguranţă”, a argumentat iniţiativa preşedintele PDM Vlad Plahotniuc. 

O altă temă, discutată în şedinţa de astăzi ţine de reforma justiţiei. Potrivit lui Vlad Plahotniuc, deşi în ultimii doi ani în acest domeniu s-au făcut mai multe reforme decât în toate guvernările precedente, inclusiv reforme convenite cu partenerii externi, persistă încă percepţia legată de lipsa de independenţă a justiţiei şi că diferite grupuri de interese ar interveni în activitatea justiţiei.

De aceea, Partidul Democrat a pregătit un proiect  de Hotărâre de Parlament pentru a însărcina Comisia Juridică a Legislativului de a elabora un proiect de lege de modificare a Constituţiei, care ar permite ca judecătorii să fie aleşi direct de către popor. „Reformele făcute în domeniul justiţiei au avut menirea să întărească independenţa justiţiei, să facă judecătorii să lucreze pentru oameni, aşa cum se întâmplă în ţări cu democraţii avansate”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Propunerea legislativă urmează să fie înregistrată în zilele următoare în Parlament. Până a fi supusă votului în Legislativ, iniţiativa va fi dezbătută pe larg cu societatea civilă şi cu grupurile profesionale interesate.

Preşedintele PDM s-a mai referit la o altă iniţiativă legislativă de modificare a Constituţiei – cea pentru introducerea sintagmei „integrare europeană”. În acest context, Vlad Plahotniuc şi-a exprimat opinia fermă că introducerea conceptului de „integrare europeană” în Constituţie, ca element de bază al strategiei naţionale a Republicii Moldova nu trebuie negociată politic şi nu trebuie să fie parte a unor jocuri politice pe această temă. Potrivit liderului democrat, scopul pentru care se intenţionează introducerea acestei sintagme în Constituţie este acela de a face şi mai clară direcţia strategică de modernizare a Republicii Moldova, iar ideea de integrare europeană să fie depolitizată şi să nu fie supusă speculaţiilor electorale.

„Aşa cum ştiţi, astăzi, în Coaliţia de guvernare, pentru votarea acestei legi nu există voturi suficiente, iar PLDM şi PL încă nu s-au pronunţat referitor la modul în care vor vota sau au înaintat diferite condiţii pentru acest vot. Termenul în care mai putem vota expiră curând, de aceea am decis, împreună cu colegii, ca în şedinţele următoare din săptămâna aceasta să supunem votului acest proiect de lege, iar fiecare deputat va avea ocazia să demonstreze dacă este cu adevărat pro-european sau dacă foloseşte această sintagmă doar ca element electoral”, a punctat preşedintele PDM.