Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

09 Iunie 2019

Rezoluţia adunării pentru Apărarea Ţării

Rezoluţia adunării pentru Apărarea Ţării

Noi, poporul Republicii Moldova,

Cei adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale,

Constatăm trădarea ruşinoasă de patrie de către cetăţeanul Igor Dodon,

Igor Dodon a vândut ţara pentru milioane de dolari şi doreşte să fărâmiţeze şi îngenuncheze Moldova, pentru a o vinde mai uşor pe bucăţi.

Puterea de stat a fost uzurpată şi s-a întreprins o tentativă de lovitură de stat aplicată Republicii Moldova în interes străin,

În acest context, am luat act de decizia de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, când oamenii acestei ţări vor veni să aleagă liber o nouă putere la Chişinău.

Noi, cei câteva zeci de mii de oameni, adunaţi din toată ţara în centrul Capitalei, condamnăm ferm orice act de trădare de Patrie.

Declarăm cu toată fermitatea:

Noi nu ne vindem ţara!

Igor Dodon nu mai este preşedinte legitim.

Cerem demisia imediată a lui Igor Dodon pentru trădare de ţară, finanţarea ilegală din exterior a partidului său şi uzurparea puterii în stat.

În aceste condiţii şi, pornind de la faptul că poporul este suveranul, solicităm organizarea alegerilor prezidenţiale anticipate, în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare anticipate, la 6 septembrie 2019, în condiţii de maximă transparenţă şi reguli democratice.

 

Chişinău, 9 iunie, 2019