Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

23 Septembrie 2019

Raportul preşedintelui PDM, Pavel Filip, privind 100 de zile de guvernare PSRM-ACUM

Raportul preşedintelui PDM, Pavel Filip, privind 100 de zile de guvernare PSRM-ACUM


Dragi prieteni,

Au trecut cele 100 de zile de când această guvernare de conjunctură a fost instalată aici, la Chişinău, de către emisari din afară. Până acum, am evitat să-i criticăm prea dur şi am aşteptat ca ”luna de miere” să se încheie. Totuşi, de 3 luni ”mirosul schimbării” se simte tot mai mult.

Politicienii de la putere au început cu stângul, în ziua în care a avut loc aşa-numita ”învestire” a Guvernului. Deşi constituţia spune clar: ”Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate”, acest guvern nu a avut un program de guvernare şi nu a demonstrat nici până acum că ar avea viziune.

Nu mă voi referi prea mult la circumstanţele şi forţele care au instalat această guvernare acum mai bine de 3 luni. Faptul că ei înşişi îşi calculează cele 100 de zile începând cu data de 15 iunie, a doua zi după ce am cedat paşnic puterea, vorbeşte clar despre ilegalitatea în care s-au aflat din 8 iunie. În mod ironic, cei care mulţi ani au acuzat guvernul nostru că a fost învestit noaptea, au depus şi ei jurământul pe întuneric şi au ajuns la putere în absolută obscuritate şi lipsă de transparenţă.

Oamenii au văzut ca actuala guvernare a început doar cu greşeli, spre deosebire de Guvernul PDM care se poate mândri cu realizări chiar din primele 100 de zile. Pentru că am promis să fim o opoziţie constructivă, nu voi compara 3 ani de guvernare PDM cu 3 luni de guvernare PSRM-ACUM. 3 luni e puţin timp, vor spune unii, poate. Ceea ce ne îngrijorează nu este ceea ce nu au reuşit să facă. Ne îngrijorează mai mult ceea ce au făcut. În 3 luni au reuşit următoarele:

  1. Politizarea la maxim a justiţiei şi instituţiilor publice. Într-un timp atât de scurt au alungat sute de profesionişti pentru a-i înlocui cu membri de partid şi cumetri. Partajarea CNA-ului şi a Procuraturii, precum şi deja celebrul concurs de la Curtea Constituţională i-au surprins chiar şi pe susţinătorii acestei guvernări.
  2. Scumpiri în lanţ. Lumina deja s-a scumpit, autorităţile au anunţat că urmează gazul. Se scumpesc produsele alimentare, dar şi serviciile de transport. Nivelul de trai al populaţiei nu a crescut, la fel cum nu au crescut nici veniturile oamenilor.
  3. Stoparea proiectelor pentru oameni. În 3 luni actualul guvern nu a reuşit să construiască, dar a reuşit să distrugă: au tăiat finanţarea pentru Drumuri Bune, pentru Prima Casă şi au anulat proiectele Un doctor pentru tine, O nouă viaţă, 600 de lei pentru pensionari.
  4. Guvernul anti-business: Majorări de taxe şi impozite. Taxele şi impozitele pentru mediul de afaceri cresc continuu, oamenii îşi închid businessurile şi pleacă peste hotare.
  5. Deturnarea vectorului european. Astăzi în Republica Moldova prin activitatea actualului Guvern se creează tot mai multa confuzie în ceea ce priveşte relaţia cu UE.

Dar, să le luăm pe rând. Noul Guvern a aprobat până acum 150 de proiecte. Executivul a prezentat în Parlament 9 proiecte în această perioadă: 9 proiecte de la 9 ministere. Probabil, nu toţi membrii Guvernului muncesc câte 20 de ore pe zi, aşa cum spunea prim-ministrul. Pentru comparaţie, guvernul pe care l-am condus a aprobat în primele 100 de zile 545 de hotărâri de Guvern, dintre care 83 proiecte de legi.

 

1. Politizarea până la capăt

Politizarea până la capăt: Guvernul şi instituţiile publice

Să vorbim despre calitatea celor pe care i-au adus în Guvern. Au promis depolitizare. În rezultat: noul executiv a dat afară doar într-o singură zi 65 de funcţionari, au plecat toţi secretarii de stat din ministere, iar guvernul a decis ca aceste funcţii să fie politice şi să nu mai fie ocupate prin concurs, astfel încât fiecare să-şi poată numi cumetrii după bunul plac.

Ministrul de Interne şi-a adus cumătrul şef la Inspectoratul General al Poliţiei, ministrul Economiei şi-a pus cumătrul şef la Agenţia Proprietăţi Publice, prim-ministrul şi-a adus trezorierul de la partid şi l-a făcut Secretar al Guvernului, iar ministrul Educaţiei l-a numit pe preşedintele organizaţiei de tineret al partidului său – secretar de stat la ministerul Educaţiei. Sunt doar câteva exemple, dar şirul poate continua.

Pentru comparaţie, în primele 100 de zile ale guvernului pe care l-am condus, aveam deja definitivată reforma guvernului prin care am tăiat numărul ministerelor de la 16 la 9, iar numărul angajaţilor din ministere s-a redus în jumătate. Ca urmare, salariile angajaţilor au crescut cu 81% şi am făcut economii de 100 de milioane de lei: de 2 ori mai mult decât, de exemplu, din ideea noului guvern de a majora TVA-ul pentru Horeca. Lansasem şi programul de stagii la guvern pentru tineri.

Când era în opoziţie, actuala guvernare le promitea oamenilor o viaţă mai bună. 3 dintre cele 5 angajamentele ale lor sunau în felul următor: creşterea veniturilor populaţiei, salarii minime până la 11 mii de lei, majorarea finanţării pentru şcoli, reducerea cu 25% a cheltuielilor pentru medicamente şi sporirea accesului la servicii de sănătate calitative.

Politizarea până la capăt: Justiţie

Justiţia este un domeniu în care s-a promis cel mai mult şi care s-ar părea că ar trebui să abunde de realizări. Cu drapelul justiţiei a venit actuala guvernare din opoziţie şi tot ei au reuşit să discrediteze atât de rapid acest deziderat al lor. Au intrat în justiţie ca un elefant într-un magazin de bibelouri: cu ameninţări la şedinţa CSM, cu ultimatumuri pentru judecători, şi-au împărţit între ei CNA-ul şi Procuratura Generală. Despre epopeea de la Curtea Constituţională nici nu e cazul să mai intrăm în detalii. Au promis meritocraţie şi transparenţă, dar au adus politizare şi concursuri trucate. Să organizezi un concurs şi apoi să-l anulezi pentru că nu ţi-a plăcut cine sunt câştigătorii, iar apoi să promovezi în funcţie 2 oameni, dintre care unul nici nu a participat la concurs, iar altul a picat toate cele 3 concursuri: aceste lucruri sfidează nu doar principiile democraţiei şi statului de drept, ci şi bunul simţ. Guvernul a înaintat un candidat care a ieşit pe locul 4 la concurs, doar pentru că este membru de partid (mă refer la candidatul guvernului, Nicolae Roşca, tot el membru PAS şi juristul partidului).

În sfârşit, au găsit ”formula politizării perfecte” cu noile modificări la legea procuraturii, singurul proiect înaintat de acest minister, şi acela scris pe genunchi şi în grabă, astfel încât şi ACUM, şi PSRM să aibă un cuvânt de spus la numirea Procurorului General. Apropo, şi guvernul pe care l-am condus aprobase în primele 100 de zile o nouă lege a procuraturii, scrisă literă cu literă împreună cu partenerii de dezvoltare, societatea civilă şi experţi internaţionali.

 

2. Guvernul scumpirilor

Nivelul de trai al populaţiei: tarife, preţuri

”Mirosul schimbării” e cam îmbâcsit, iar ”aerul libertăţii” nu se simte mai deloc, aşa că oamenii nu simt că trăiesc mai bine. Lumina s-a scumpit cu până la 15% pentru locuitorii din nordul ţării, iar pentru cei de la sud şi centru – cu 5 procente. Chiar la început de mandat, autorităţile au anunţat şi creşterea tarifului la gaz. Datorită vizitelor frecvente ale şefului statului la Moscova, guvernarea punctează la realizări o promisiune: că gazul nu se va scumpi anul acesta. Asta deşi pe piaţa internaţională preţurile scad constant.

În comparaţie, în primele 100 de zile ale guvernului nostru, am ieftinit cu 10% lumina, iar tarifele la gaz au fost micşorate cu 10,9%. Deja în 3 ani, gazul s-a ieftinit cu 30%, iar curentul electric – cu 20 procente. Fapt de care suntem astăzi acuzaţi.

Datele statistice ne arată că doar în luna august produsele alimentare s-au scumpit cu 10 la sută, iar unele legume sau fructe – chiar cu 40% sau 30%.  Chiar in aceste zile guvernanţii ne-au fericit cu anunţul despre majorarea preturilor la produsele lactate. Se scumpesc serviciile de transport. Cifrele nu mint şi viaţa oamenilor s-a înrăutăţit.

Veniturile populaţiei, protecţie socială

Sănătatea şi veniturile populaţiei sunt în grija unuia dintre ministerele cu cele mai puţine rezultate palpabile. Transparenţă – zero: niciun ordin al ministrului nu a fost publicat oficial în aceste 100 de zile.

La rectificarea bugetului guvernarea a redus cu sute de milioane de lei alocaţiile pentru domeniul social şi cel de sănătate, inclusiv pentru asigurările sociale şi medicale. S-au scumpit majoritatea medicamentelor.

Unica ”realizare” pe care o trâmbiţează Guvernul la acest capitol este majorarea remunerărilor pentru gărzile de noapte. De fapt, ceea ce a făcut guvernarea a fost să înlocuiască, contrar Codului Muncii, suplimentul de 50 până la 100% din salariul pe care îl primeau aceşti oameni cu un supliment de la 150 până la 1000 de lei.

Prin comparaţie, în primele 100 de zile de guvernare, noi deja pregătisem majorarea salariului minim garantat şi indexasem pensiile cu 10%.

  1. Stoparea proiectelor pentru oameni.

Sănătate

Ministerul Sănătăţii, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei este campion la distrus proiecte bune, lansate de guvernarea PDM. Au închis programul ”Un doctor pentru tine”, în cadrul căruia 80 de mii de oameni erau consultaţi gratuit în toată ţara. Au închis programul ”O nouă viaţă”, prin care peste 13 mii de mămici primiseră cutii cu lucruri necesare pentru bebeluşi. Da, trebuie să spunem că guvernul a decis să majoreze, din contul acesta, îndemnizaţia la naşterea copilului cu 1000 de lei, însă lucrurile din cutie costau 2000 de lei. Statul a pus pauză pe reforma medicinii de familie, care urma să aducă salarii mai mari pentru medici şi medici în fiecare sat. Au anulat ajutorul de 600 de lei pe care l-am oferit de Crăciun şi de Paşti. N-au vrut să accepte ajutorul de 200 de lei pentru fiecare copil, iniţiativă cu care am venit anterior.

În schimb, autorităţile s-au lansat în elaborarea unui plan de combatere a ambroziei, deşi legea şi planul sunt aprobate încă în 2018.

Pentru comparaţie, în primele 100 de zile din 2016, am alocat fonduri cu 50% mai mari pentru medicamente compensate şi am extins lista acestora. În acelaşi an, am dublat numărul medicamentelor compensate, iar 160 de tipuri de medicamente importante s-au ieftinit cu 40%. Tot în primele 100 de zile de activitate, am pregătit creşterea cu 20% a salariilor lucrătorilor medicali.

Infrastructură

Finanţarea pentru programul Drumuri bune a fost redusă de câteva ori, de la peste 2 miliarde de lei – la 600 de milioane de lei, ministrul Economiei ironizând pe seama locuitorilor din sate, care îşi doresc asfaltarea drumului până la biserică sau cimitir.

Pentru tineri

Alocaţiile pentru programul Prima Casă au fost reduse de la 70 milioane – 12 milioane, ceea ce înseamnă că anul acesta mai puţini tineri îşi vor putea cumpăra mai uşor o locuinţă.

Educaţie

În primele 100 de zile de activitate, acest guvern a închis, atenţie!, 7 şcoli.

Guvernul actual a tăiat 30 milioane de lei de la reparaţia grădiniţelor. În rezultat, nu vor beneficia de reparaţii 55 de grădiniţe din 48 localităţi.

 

  1. Guvernul anti-business şi anti-economie

Economie, mediul de afaceri

Guvernul a eşuat lamentabil în discuţiile cu mediul de afaceri şi a acceptat docil, dând din cap, majorarea TVA-ului pentru industria HOteluri, REstaurante, CAfenele şi anularea tichetelor de masă (de fapt, impozitarea lor, ceea ce are acelaşi efect de anulare). Investitorii străini sunt speriaţi şi fug din Moldova, refuzând să mai facă investiţiile pe care le-au făcut anterior în mai multe întreprinderi de stat, de exemplu.

Pentru comparaţie, în primele 100 de zile guvernul pe care l-am condus a instituit moratoriu asupra controalelor de stat, astfel încât statul să fie un partener pentru business şi nu o bâtă. Reuşisem să reducem numărul actelor permisive cu 114, adică mai mult de un sfert din cele 416.

În lipsa propriilor rezultate Guvernul se laudă cu proiectele care au fost lansate de echipa noastră. De exemplu: gazoductul Iaşi-Ungheni, interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, deschiderea unei noi fabrici Draxlmaier, liberalizarea transportului cu Belarus şi Ucraina, granturi de 11 milioane de lei în cadrul programului ”Femei în afaceri”,  granturi de 7 milioane de lei pentru 28 companii în cadrul programului PARE 1+1.

Suntem în continuare în aşteptarea unui răspuns: unde sunt cele 400 de milioane de lei pe lună, despre care guvernul anunţa că ar fi parte din scheme? Şi de ce în 3 luni nu vedem ca aceşti bani, 1,2 mlrd lei, să vină în buget? Declaraţii. Asta e viziunea actualei guvernări.

Agricultură

Noul ministru al agriculturii a reuşit să şocheze întreaga comunitate a vinificatorilor şi să facă un enorm deserviciu celui mai mare exportator de vinuri din ţară, declarând că acesta ar avea vin de calitate joasă.

O altă iniţiativă ”serioasă” a noului ministru este ideea de a servi copiii la şcoală cu must pentru a rezolva problema producătorilor care au struguri afectaţi de grindină. Cred că nu e cazul să comentăm.

Un lucru au demonstrat cei de la Ministerul Agriculturii, Mediului şi Dezvoltării Regionale: că acest guvern nu este capabil să gestioneze situaţii de criză. De 3 luni locuitorii capitalei se sufocă de un miros îngrozitor, o catastrofă ecologică cu un nivel de poluare fără precedent. Guvernul nu a întreprins nicio acţiune pentru a rezolva problema.

Deturnarea vectorului european

Cu declaraţii colorate ne-a surprins şi ministrul de Externe care a calificat agresiunea armată din 1992 din regiunea transnistreană drept ”război civil”. Acelaşi ministru spunea că ”pluralismul politic face parte din identitatea noastră naţională, iar alt element al identităţii noastre naţionale e salariul”.

Rezoluţia Adunării Generale ONU privind retragerea trupelor străine pe care am obţinut-o anul trecut a fost un succes diplomatic fără precedent, şi ne aşteptăm să auzim acest apel şi anul acesta, în cadrul discursului preşedintelui Dodon la ONU, mai ales că discursul va fi unul coordonat cu guvernul.

Ce-i drept, nu e clar deocamdată cum se va realiza angajamentului partidelor convenţional pro-europene, care promiteau în alegeri că Republica Moldova va depune cerere de aderare la Uniunea Europeană în 3 ani. Şi asta pentru că pe zi ce trece, prin fiecare acţiune, prin fiecare compromis pe care blocul ACUM îl face cu PSRM, ţara noastră se îndepărtează tot mai mult de valorile Uniunii Europene.

 

Afaceri interne, ordine publică

Cât despre afaceri interne, s-a pus cruce pe minister, la propriu şi la figurat. Conducerea ministerului s-a lăudat cu câteva realizări, desigur lansate de fostul ministru de interne: renovarea a 3 sectoare de poliţie, proiectul SMURD Sud-Cahul, dar şi inaugurarea posturilor teritoriale de salvatori şi pompieri, dar a evitat sa comunice societaţii faptul că în MAI la moment sunt peste 2200 locuri vacante, 17 inspectorate de poliţie sunt fără conducători, inclusiv Direcţia de poliţie Chişinău şi Inspectoratul Naţional de Patrulare, problemă fără precent în MAI.

 A crescut criminalitatea în ţară. Scade încrederea oamenilor în poliţie, dar si poliţiştii sunt descurajaţi de o astfel de manieră de conducere a MAI.

Pentru comparaţie, în primele 100 de zile ale fostului executiv, aprobasem deja Strategia privind dezvoltarea Poliţiei pentru 2016-2020 şi Legea privind funcţionarul public cu statut special din cadrul MAI.

În concluzie, la 100 de zile de guvernare, ne simţim de parcă oamenii au cumpărat un produs la care au văzut multă publicitate la TV, iar acum, după perioada de probă, au înţeles că totul era doar reclamă, iar produsul nu funcţionează cum trebuie şi ar vrea să-l returneze. Multe promisiuni, puţine realizări. Cumetri şi membri de partid în funcţii, scumpiri în lanţ, majorări de taxe şi impozite, stoparea proiectelor pentru oameni, mai multă confuzie în ce priveşte vectorul european. Acestea sunt ”realizările” guvernului în doar 100 de zile.

Ridicările de imunitate şi dosarele penale din ultima săptămână nu sunt altceva decât o încercare disperată de a-şi acoperi eşecul acestor prime 100 de zile. Pentru că nu ştiu cum să ofere ”pâine”, dau oamenilor doar ”circ” şi spectacol. Toate acestea funcţionează o perioadă, dar ulterior oamenii se vor uita în buzunare şi vor vedea preţuri mai mari, tarife mai scumpe, taxe majorate.

în ciuda presiunilor, dosarelor la comandă şi şantajului la care sunt supuşi membrii noştri, Partidul Democrat va vorbi de fiecare dată răspicat despre greşelile guvernării. Vom fi o forţă de opoziţie constructivă, singura forţă care poate taxa fiecare abatere a acestui Guvern. PDM va proteja în continuare interesele cetăţenilor noştri şi interesele ţării.

Oamenii din satele noastre trebuie să se concentreze pe tot ce s-a făcut bun în ultimii ani: faptele concrete realizate de guvernarea noastră. Important este să rămânem uniţi şi puternici. Pentru că în scurt timp, toţi cei care au venit în Guvern pentru CV, vor pleca înapoi la Londra şi Washington. Şi va fi datoria noastră să facem ordine acasă la noi.

Toate acţiunile lor demonstrează că această guvernare a venit la putere pe o perioadă scurtă de timp. Unii o fac conştient, alţii se lasă folosiţi de către cei care vor schimbarea vectorului extern. Dar cert este că oamenii vor avea de suferit în urma acestei guvernări. Să dea Domnul să fie altfel... Dar nu cred.