Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

25 Octombrie 2018

Preşedintele PDM Vlad Plahotniuc a avut o întrevedere de bun sosit cu noul ambasador lituanian în Moldova, Kestutis Kudzmanas

Preşedintele PDM Vlad Plahotniuc a avut o întrevedere de bun sosit cu noul ambasador lituanian în Moldova, Kestutis Kudzmanas



Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a avut joi după-amiază prima întâlnire cu ambasadorul recent numit al Republicii Lituania la Chişinău, Excelenţa Sa Kestutis Kudzmanas.

În cadrul discuţiei, Vlad Plahotniuc a remarcat relaţiile tradiţional bune dintre Moldova şi Lituania, făcând referire la diverse proiecte derulate în comun cu partenerii lituanieni şi subliniind că Moldova este deschisă să preia din experienţa lituaniană de modernizare.

De asemenea, liderul democrat i-a prezentat ambasadorului lituanian viziunea Pentru Moldova a PDM, accentuând că aceasta este singura cale realistă pentru moldoveni. „Trebuie să ne interesăm mai mult de problemele interne, cele ale oamenilor Moldovei şi reieşind din aceasta vom reconstrui ţara”, a afirmat Vlad Plahotniuc.

Preşedintele PDM a apreciat în timpul discuţiei faptul că Lituania este un susţinător al ţării noastre în cadrul Uniunii Europene. Vlad Plahotniuc a confirmat că Moldova va menţine calea spre Vest şi se va inspira în continuare din modelele europene de dezvoltare, declarând că „Moldova va continua să implementeze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, acest acord fiind în interesul cetăţenilor noştri”. 

Ambasadorul lituanian Kestutis Kudzmanas şi-a exprimat încrederea că relaţiile moldo-lituaniene se vor dezvolta în continuare pe toate planurile, subliniind că Lituania şi Moldova au multiple interese comune. „Avem proiecte concrete de aprofundare a cooperării dintre ţările noastre în domenii precum educaţia - prin schimburi de experienţă între studenţi - economia, afacerile interne sau apărarea. Pe dimensiunea economică, urmează deja în luna noiembrie să vină în Republica Moldova o delegatie a oamenilor de afaceri din Lituania”, a spus ambasadorul lituanian. Acesta a adăugat că „Lituania este un prieten adevărat al Republicii Moldova, ţările noastre având o experienţă similară şi o istorie comună”.

De asemenea, ambasadorul Lituaniei a reafirmat sprijinul ţării sale pentru calea europeană a Republicii Moldova, apreciind în acelaşi timp progresele Moldovei în ceea ce priveşte creşterea economică şi exporturile, dar şi proiectele guvernării legate de infrastructura drumurilor şi apeducte.

În finalul dialogului, preşedintele PDM i-a urat lui Kestutis Kudzmanas un mandat de succes în calitate de ambasador al ţării sale în Republica Moldova.

Misiunea ambasadorului Kestutis Kudzmanas la Chişinău a început în mod oficial în luna septembrie curent. În cursul carierei sale diplomatice, Kestutis Kudzmanas a fost ambasador al Lituaniei în Azerbaidjan şi în Turcia, iar anterior a lucrat în cadrul ambasadei Lituaniei din Federaţia Rusă.