Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

09 Septembrie 2020

PDM nu va avea candidat la prezidentiale: Nu vrem să facem jocuri politice şi să minţim electoratul, există doar 2 candidaţi, restul fac figuraţie şi încurcă unii pe alţii

PDM nu va avea candidat la prezidentiale:  Nu vrem să facem jocuri politice şi  să minţim electoratul, există doar 2 candidaţi, restul fac figuraţie  şi încurcă  unii pe alţii
În această seară, a avut loc şedinţa Consiliul Politic Naţional al PDM,  la care s-a discutat despre decizia PDM cu privire la alegerile prezidenţiale. Poziţia partidului a fost expusă de Preşedintele PDM, Pavel Filip, într-un briefing de presă. El a menţionat că PDM a promis că va face altfel de politică şi va acţiona întotdeauna responsabil şi în interesul ţării şi al cetăţenilor. „PDM este un partid serios şi sincer şi va spune cu voce tare ceea ce toţi cei înscrişi în cursa electorală ştiu, dar nu vor să recunoască public. În aceste alegeri există doar 2 candidaţi şi punct. Asta înţeleg şi ceilalţi candidaţi, însă din cauza orgoliilor şi intereselor înguste, şi-au anunţat participarea în cursă”, a declarat Pavel Filip.
Potrivit liderului democrat, în afară de cei 2 candidaţi cu şanse, toţi ceilalţi candidaţi sunt doar figuranţi şi au rolul să încurce un candidat sau altul, să facă jocul unuia sau altuia şi să deschidă calea unor negocieri subterane înainte de vot. Şi toate acestea  în plină pandemie şi criză economică, expunând riscului zeci şi sute de oameni.
„PDM nu va participa la astfel de jocuri subterane şi nu îşi va minţi electoratul. Nu vedem sensul să intrăm în acest război politic şi să ne irosim forţele pentru funcţia de preşedinte, care oricum este una simbolică. Suntem ţară parlamentară, la noi contează Guvernul şi Parlamentul. Preşedintele nu va putea majora salarii, pensii, crea locuri de muncă, atrage investiţii şi relansa economia. Asta face guvernul”, a declarat Preşedintele Filip.
De aceea, pentru PDM miza sunt alegerile parlamentare. PDM are oameni buni, profesionişti pentru Guvern: pentru a relansa economia şi a creşte veniturile oamenilor. Şi asta a demonstrat-o Guvernul Filip în 2016-2018: drumuri, pensii, salarii, ajutoare sociale. Toate acestea le-a făcut PDM, le-a făcut guvernul, nu preşedintele. 
În perioada următoare, PDM va merge în toate raioanele ţării cu activul PDM, dar şi susţinători, pentru a consolida şi mai mult partidul. PDM îşi va invita membrii săi să participe activ în cadrul procesului electoral pentru a susţine un candidat care va munci pentru oameni şi pentru bunăstarea acestora