Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

23 Martie 2021

PDM, consultări cu premierul desemnat: Rămânem consecvenţi: ţara are nevoie de un guvern funcţional care să rezolve problemelor oamenilor

PDM, consultări cu premierul desemnat: Rămânem consecvenţi: ţara are nevoie de un guvern funcţional care să rezolve problemelor oamenilor
Fracţiunea PDM a avut astăzi consultări cu candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Igor Grosu. Deputaţii democraţi s-au interesat care sunt intenţiile premierului desemnat, menţionând că PDM consideră în continuare că ţara are nevoie de un guvern funcţional, enumerând cele 4 priorităţi majore stabilite în programul anti-criză prezentat anterior: gestionarea pandemiei şi vaccinarea, grija faţă de oameni, deblocarea asistenţei externe şi pregătirea pentru alegerile anticipate.

Premierul desemnat a prezentat componenţa Cabinetului de miniştri şi programul de guvernare. Igor Grosu a menţionat că mizează pe votul PDM şi a menţionat că în calitate de prim-ministru îşi propune drept priorităţi imediate gestionarea crizei pandemice, deblocarea asistenţei financiare externe şi curăţarea instituţiilor statului.

Preşedintele PDM, Pavel Filip, a spus că PDM rămâne consecvent şi crede în continuare că ţara are nevoie de un guvern funcţional care să rezolve problemele oamenilor. „În ciuda modului în care s-a produs această desemnare unilaterală, fără dialog şi consultări, vrem să credem declaraţiilor premierului desemnat. N-aş vrea să cred că se merge în continuare pe scenariul absurd al anticipatelor în plin război cu pandemia. Noi rămânem consecvenţi: ţara are nevoie de guvern. Orice guvern e mai bun decât niciun guvern (aşa cum e acum)”, a declarat Pavel Filip.