Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

18 Iulie 2020

Pavel Filip, către femeile democrate: Reforma partidului va fi dusă la bun sfârşit şi PDM va deveni un partid politic cu care oamenii se vor mândri

Pavel Filip, către femeile democrate: Reforma partidului va fi dusă la bun sfârşit şi PDM va deveni un partid politic cu care oamenii se vor mândri

Despre situaţia politică din ţară, proiectele realizate de PDM, problemele oamenilor în teritoriu, reforma şi viziunea de viitor a partidului au discutat preşedintele PDM, Pavel Filip, şi doamnele democrate participante la Academia Politică a Femeilor Democrate.

Pavel Filip a menţionat că PDM este un partid cu o abordare pragmatică a lucrurilor, care devine astăzi o forţă politică importantă cu care toţi vor să discute .„Suntem deschişi pentru dialog cu toate forţele politice sănătoase: PAS, PPPDA, PSRM. Nu vom discuta însă cu partidul Şor, liderul căruia este unul dintre figuranţii principali în dosarul furtului miliardului şi cu grupul Pro Moldova constituit din transfugi în baza corupţiei politice”, a spus preşedintele PDM.

Liderul democrat a subliniat că reforma partidului va fi dusă la bun sfârşit, iar PDM va deveni un partid politic  cu care oamenii se vor mândri. Preşedintele Filip le-a mulţumit femeilor democrate pentru curaj, muncă şi dedicaţie, dar şi pentru rolul lor în consolidarea democraţiei interne de partid.

La rândul lor, doamnele democrate au declarat că în urma provocărilor şi presiunilor la care a fost supus, Partidul Democrat a devenit mai puternic, iar echipa mai unită. „Cei care au avut de plecat au plecat, au rămas cei mai buni şi mai devotaţi, cei cărora le pasă cu adevărat de acest partid şi de promisiunile făcute oamenilor”, au spus femeile democrate.

La Academia Politică a Femeilor Democrate, care are loc în perioada 17-19 iulie, la Coşniţa, Dubăsari, participă primari, consilieri locali, reprezentante ale Organizaţiilor Teritoriale ale PDM. Evenimentul are ca scop instruirea şi motivarea femeilor de a se implica în viaţa politică şi este organizat cu susţinerea Partidului Social Democrat din Suedia.