Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

07 Septembrie 2019

Pavel Filip a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Democrat

Pavel Filip a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Democrat

Pavel Filip este preşedintele Partidului Democrat din Moldova. Noul lider al formaţiunii a fost ales prin vot unanim de către delegaţii democraţi la Congresul IX extraordinar al PDM.

Preşedintele nou ales al PDM a declarat că Partidul Democrat a ştiut întotdeauna să treacă peste momentele grele din istoria să şi să rămână unul dintre actorii importanţi pe scena politică. Totodată, în opinia sa, Congresul de astăzi oferă oportunitatea de a regândi lucrurile în interiorul partidului. ”Eu vreau să punem umărul la transformarea Partidului Democrat într-unul de esenţă europeană cu orientare socială, în care să nu existe bariere între structuri şi membri de toate nivelurile. Avem cea mai profesionistă echipă, avem oameni şi organizaţii de excepţie. Toate acestea puse în slujba ţării nu vor întârzia să dea rezultatele pe care le aşteptăm nu doar noi, ci şi cetăţenii. Numai în aşa mod vom reuşi să readucem Moldova pe calea integrării europene, numai aşa vom putea reîntoarce încrederea cetăţenilor în propria lor patrie”, a punctat Pavel Filip.

Fruntaşii PDM, în luările lor de cuvânt, au menţionat importanţa deosebită pe care o are Partidul Democrat în actuala ecuaţie politică de la Chişinău. Fiind principalul partid parlamentar de opoziţie, cu o treime din numărul de deputaţi în Legislativ, PDM are obligaţia faţă de ţară şi faţă de cetăţeni să urmărească şi să reclameze derapajele alianţei de conjunctură PSRM-ACUM.

După aproape trei luni de guvernare, socialiştii şi „convenţional pro-europenii” din PAS şi Platforma DA au demonstrat că singura lor grijă este să-şi promoveze membrii de partid, rudele, cumetrii, finii şi persoanele loiale în funcţii, să-şi subordoneze politic instituţiile şi să se răfuiască cu oponenţii politici, uitând cu desăvârşire de cetăţeni şi de promisiunile pe care le-au făcut ca să le îmbunătăţească viaţa şi să modernizeze Moldova.

Mai mult, în loc să continue proiectele bune pentru oameni, Guvernul Maiei Sandu a suspendat programele guvernamentale doar pentru că au fost pornite de către Guvernul Filip, precum: „Un doctor pentru tine”, „Prima Casă”, „O nouă viaţă”, „Drumuri Bune”, proiectele de modernizare a infrastructurii de apeduct şi canalizare şi altele.

Alegerile în cadrul congresului au continuat cu votarea componenţei noului Consiliu Politic Naţional.

Tot în cadrul Congresului IX extraordinar, democraţii au votat pentru o serie de modificări la statutul PDM. A fost abrogată funcţia de prim-vicepreşedinte al PDM şi a fost eliminat organul Consiliul Executiv al PDM, atribuţiile căruia îi vor reveni Biroului Permanent, care, de astăzi, se numeşte Biroul Executiv al PDM.

În final, delegaţii au votat rezoluţia Congresului IX extraordinar al PDM şi o declaraţie politică în care PDM condamnă cu vehemenţă acţiunile coaliţiei de guvernare ACUM-PSRM de subminare a suveranităţii şi independenţei naţionale şi cheamă toţi cetăţenii care cred în valorile Republicii Moldova şi în idealurile europene să se solidarizeze cu Partidul Democrat pentru a se opune încercărilor guvernanţilor de a uzurpa viitorul generaţiilor care vin.

Tot astăzi, a avut loc prima şedinţă a Consiliului Politic Naţional în noua componenţă, care l-a ales unanim pe Alexandru Jizdan în funcţia de Secretar general al PDM.