Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

30 Iunie 2020

Majorarea salariilor medicilor, ajutor pentru pensionari, subvenţii pentru fermieri şi lansarea proiectului Prima Casă 6 – este iniţiativa Coaliţiei de Guvernare transmisă Executivului

Majorarea salariilor medicilor, ajutor pentru pensionari, subvenţii pentru fermieri şi lansarea proiectului Prima Casă 6 – este iniţiativa Coaliţiei de Guvernare transmisă Executivului

Reprezentanţii coaliţiei majoritare au transmis Guvernului recomandările privind operarea rectificărilor la Legea Bugetului de Stat pentru 2020, în contextul diminuării efectelor negative ale pandemiei. Acestea conţin măsuri de protecţie socială, susţinere a sistemului de sănătate şi a mediului de afaceri.

Potrivit proiectului, de la 1 septembrie curent şi până la mijlocul anului viitor, salariile lucrătorilor medicali vor creşte gradual de mai bine de trei ori, în trei etape, iar 660 mii pensionari cu o pensie nu mai mare de 3 mii lei vor primi câte 700 de lei fiecare, astfel încât să beneficieze de ajutor şi acei pensionari care nu au primit plata unică în luna ianuarie. 

”În timp ce unii se vând şi alţii încearcă să cumpere deputaţi, noi, cei de la guvernare, am venit cu acţiuni concrete pentru susţinerea atât a păturilor sociale, cât şi a mediului de afaceri. Suplimentar la majorarea salariilor lucrătorilor medicali, vor fi achitate în continuare sporurile de 100% la salariul de funcţie pentru personalul medical implicat în lupta împotriva COVID 19, pe perioada situaţiei de urgenţă”, a declarat democratul Nicolae Ciubuc în cadrul unei conferinţe de presă în care au fost prezentate propunerile coaliţiei.

Iniţiativa mai prevede creşterea volumului subvenţiilor pentru fermieri prin majorarea cu cca 100 mln lei a bugetului Fondului Naţional de Dezvoltare Agricolă şi Mediu Rural, iar alte 100 milioane vor merge la suplinirea Fondului de Garantare a Creditelor.

O noutate a proiectului  o reprezintă instituirea unui nou mecanism de finanţare a procurării locuinţelor – Prima Casă 6, adresat poliţiştilor, militarilor şi altor angajaţi ai structurilor de forţă. Statul le va compensa în totalitate mărimea creditului, iar beneficiarii vor achita doar dobânda.

”Sunt convins că această iniţiativă este multaşteptată, având în vedere salariile şi nivelul de motivare al angajaţilor din structurile de forţă, iar acest mecanism le va fi un suport real pentru ca ei să-şi continue activitatea şi să rămână fideli instituţiilor din care fac parte.

Proiectul propus de coaliţia de guvernare prevede majorarea cheltuielilor la Bugetul de Stat pentru anul curent cu peste 1 mlrd de lei, care vor fi acoperite din programul de asistenţă macrofinanciară de 100 mln euro, oferit de Uniunea Europeană, precum şi din alte surse. Prima tranşă, în mărime de 50 mln euro urmează să ajungă în Republica Moldova până la începutul lunii august curent”. 

https://bit.ly/38hbsA7