Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

04 Ianuarie 2021

La sesizarea deputaţilor PDM, Curtea Constituţională a suspendat unele prevederi din Legea cu privire la medicamente. Pavel Filip: Am reuşit să oprim scumpirea medicamentelor

La sesizarea deputaţilor PDM, Curtea Constituţională a suspendat unele prevederi din Legea cu privire la medicamente. Pavel Filip: Am reuşit să oprim scumpirea medicamentelor

La sesizarea deputaţilor PDM, Curtea Constituţională a suspendat astăzi unele prevederi din Legea cu privire la medicamente. Astfel am reuşit să oprim scumpirea la medicamente de la începutul acestui an.

Curtea Constituţională a admis cererea de suspendare, până la examinarea cauzei în fond, a acţiunii articolului I punctul 3 din Legea nr. 240 din 16 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative, depusă de deputaţii Partidului Democrat Monica Babuc, Pavel Filip, Alexandru Jizdan, Ghenadie Buza şi Igor Vremea.

„Am obţinut o mică victorie la Curtea Constituţională. Curtea urmează să se pronunţe asupra aspectelor pe care le-am sesizat drept neconstituţionale: farmaciile ambulante, scumpirea medicamentelor şi faptul că acestea pot fi vândute de oricine, nu doar de farmacişti. Până la decizia înaltei Curţi, medicamentele vândute cu prescripţie medicală nu se vor scumpi, aşa cum planifica alianţa Dodon-Şor”, a declarat preşedintele PDM, Pavel Filip.

Deputaţii PDM au atenţionat că aceste prevederi pot „ provoca o scumpire inevitabilă a preţului la marea majoritate a medicamentelor de pe piaţa farmaceutică a Republicii Moldova, inclusiv prin liberalizarea preţurilor la medicamentele OTC, cu excepţia celor care se prescriu şi se eliberează pe bază de prescripţie medicală (reţetă) fără a ţine cont de limitele adaosurilor comerciale la medicamente prevăzute de Legea cu privire la activitatea farmaceutică”.

Potrivit deputaţilor democraţi, aceste proiecte pun în pericol sănătatea populaţiei şi comportă riscuri pentru securitatea farmaceutică a statului. Respectivele legi au ca obiect de reglementare – crearea condiţiilor preferenţiale de funcţionare a farmaciilor mobile, fără personal farmaceutic, în care să fie comercializate medicamente fără reţetă (OTC) şi, în mare parte, să nu fie supuse plafonării preţului. Liberalizarea preţurilor la medicamente, în mod special a celor OTC (fără limitarea adaosului comercial), va provoca scumpirea rapidă a acestora, lucru inadmisibil, mai ales în actuala criză pandemică.