Partidul Democrat din Moldova

Graur Eleonora

Graur Eleonora

Vicepreşedinte PDM; Preşedintele raionului Rezina

Este preşedintele raionului Rezina şi preşedintele Organizaţiei Raionale PDM Rezina.

A făcut studii universitare de Contabilitate şi Audit la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. În 2006 şi-a luat doctoratul în economie la Academia de Studii Economice din Moldova.

Înainte de a intra în politică, şi-a construit pas cu pas o carieră academică, fiind asistent universitar la Universitatea Agrară de Stat din Moldova în perioada 1997-2002, apoi lector universitar în perioada 2002-2004 şi lector universitar superior începând cu septembrie 2004. Este autoarea a peste 40 de lucrări ştiinţifice.

Între 2008 şi 2011 a fost şef de direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, iar începând cu iulie 2011 îndeplineşte funcţia de preşedinte al raionului Rezina.

Data naşterii:  8 iulie 1975

Este căsătorită şi are 2 copii.


Biroul permanent