Democratic Party of Moldova

Press release

25 July 2020

PDM va avea candidat la prezidenţiale, partidul a iniţiat consultări privind selectarea candidaturii

PDM va avea candidat la prezidenţiale, partidul a iniţiat consultări privind selectarea candidaturii

Partidul Democrat din Moldova s-a întrunit astăzi în şedinţă cu participarea preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale, membrilor Biroului Executiv, ai Fracţiunii Parlamentare şi exponenţilor formaţiunii în Guvern. Participanţii la şedinţă au discutat despre situaţia politică din ţară, situaţia din interiorul partidului, precum şi despre participarea PD la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

Preşedintele PDM, Pavel Filip, a menţionat că în partid există acum multă democraţie internă, deciziile importante se iau în mod transparent şi de comun acord, iar formatul respectiv de discuţii este cel mai potrivit pentru aceasta.

Liderul democrat a menţionat că în pofida situaţiei pandemice, miniştrii delegaţi de PD în Guvern au reuşit să înregistreze rezultate bune. Proiectele iniţiate de Guvernul Filip: Drumuri Bune, Prima Casă, Un doctor pentru tine, 700 de lei pentru pensionari au fost preluate de actualul Guvern şi sunt implementate în beneficiul cetăţenilor.

„Astăzi, nici un guvern nu poate fi creat în Republica Moldova fără participarea PDM. Vom consolida şi mai mult poziţia partidului, pentru ca promisiunile făcute oamenilor să fie realizate”, a subliniat Pavel Filip.

În urma unor discuţiilor purtate, s-a ajuns la concluzia că Partidul Democrat va avea candidat la prezidenţiale. Partidul a iniţiat consultări privind selectarea acestuia. Fiecare preşedinte al Organizaţiei Teritoriale raionale a PD va întruni echipele locale pentru a discuta şi a înainta potenţiali candidaţi din partea partidului pentru scrutinul prezidenţial. Ulterior, la sfârşitul lunii august,  se va întruni Consiliul Politic Naţional care va lua decizia finală cu ce candidat PDM va participa la alegerile prezidenţiale.

Democraţii au declarat că se vor implica activ pentru promovarea candidatului ales, astfel încât să fie înregistrat un rezultat pe potrivă, iar formaţiunea să-şi întărească şi mai mult poziţiile pe scena politică din ţară.