Democratic Party of Moldova

Press release

29 June 2020

Consiliul Coaliţiei: Salariile medicilor vor creşte cu 30% de la 1 septembrie şi cu alte 30% de la 1 ianuarie

Consiliul Coaliţiei: Salariile medicilor vor creşte cu 30% de la 1 septembrie şi cu alte 30% de la 1 ianuarie

Consiliul Coaliţiei: Salariile medicilor vor creşte cu 30% de la 1 septembrie şi cu alte 30% de la 1 ianuarie. Angajaţii instituţiilor de forţă vor primi compensaţii pentru Prima Casă. Fermierii au subvenţii cu 100 mln lei mai mari. Chişinăul şi Bruxelles-ul au agreat condiţiile pentru împrumutul de 100 milioane de euro

Reprezentanţii coaliţiei de guvernare s-au întrunit astăzi, tradiţional în şedinţă de lucru, la care a participat şi premierul şi preşedintele ţării. Deputaţii au discutat despre gestionarea crizei Covid, despre măsurile întreprinse de Guvern în lupta împotriva răspândirii virusului, dar şi despre ajutoarele care vor fi oferite diferitor categorii de populaţie.

Salariile medicilor se vor majora de câteva ori. În prima etapă, lefurile lucrătorilor medicali vor creşte cu 30% de la 1 septembrie, iar ulterior, de la 1 ianuarie salariile angajaţilor în medicină vor fi majorate cu încă 30%. O altă majorare - de 40% - va veni în prima jumătate a anului viitor. Reprezentanţii PDM şi PSRM au menţionat, o dată în plus, importanţa lucrătorilor medicali în perioada gestionării pandemiei provocate de Coronavirus şi recunoştinţa pe care cetăţenii o au faţă de personalul medical.

În acelaşi timp, fracţiunile parlamentare, premierul şi preşedintele ţării au convenit că în următoarea perioadă Guvernul va veni în Parlament cu rectificări la buget, care să permită creşteri de alocaţii şi pe alte sectoare, cum ar fi infrastructura sau mediul de afaceri.

Cât despre susţinerea populaţiei, coaliţia de guvernare a decis lansarea programului Prima casă 6, în cadrul căruia angajaţii instituţiilor de forţă vor primi compensaţii de 100% din valoarea locuinţei, ceea ce înseamnă că dobânda va fi achitată integral de către stat pentru poliţişti, militari, angajaţi ai CNA, SIS sau SPPS. 20 milioane de lei vor fi alocate din buget in aceste scopuri.

Fermieri vor primi şi ei ajutor de la stat într-un an complicat: PD şi PSRM au convenit majorarea fondul de subvenţionare cu 100 milioane de lei.

Totodată, părţile au discutat şi despre împrumutul de 100 milioane de euro care urmează a fi acordat de Uniunea Europeană pentru atenuarea impactului Covid-19 în ţara noastră. Condiţiile de acordare a banilor au fost agreate de Republica Moldova şi Comisia Europeană, aşa că în cel mai scurt timp, până la sfârşitul lunii iulie, banii vor ajunge în ţară.

Parlamentarii PD şi PSRM au solicitat Executivului măsuri sporite de protecţie a cetăţenilor împotriva răspândirii Coronavirusului de tip nou şi o gestionare mai atentă a situaţiei din ţară, în contextul numărului de cazuri noi apărute zilnic.